Elena Udrea, la DNA

udrea-elena-gabriela

Fostul ministru Elena Udrea s-a prezentat, vineri dimineață, la sediul DNA. Aceasta a fost citată pentru extinderea anchetei din dosarul campaniei din 2009.

Marți, deputații au aprobat solicitarea DNA referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatei Elena Udrea, fost ministru al Turismului, pentru săvârșirea a două infracțiuni de instigare la luare de mită.

Potrivit DNA, dosarul are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Fii la curent:  Tratamente naturiste pentru varice în stadii incipiente ÅŸi glezne umflate

În cursul lunii septembrie, procurorii i-au pus sub acuzare pe Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Turismului, Victor Tarhon, fost președinte al Consiliului Județean Tulcea, suspectați de luare de mită, precum și pe Elena Udrea, pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de spălare de bani.

Ulterior, au fost obținute noi probe cu privire la săvârșirea de către Udrea a două infracțiuni de instigare la luare de mită, pentru care s-a impus extinderea urmăririi penale.

Fii la curent:  Haine en gros ieftine, imbracaminte en-gros ieftine

„Pe baza probelor respective a rezultat că Elena Udrea i-a determinat pe Gheorghe Nastasia, secretarul general al Ministerului Turismului, precum È™i pe Victor Tarhon, preÈ™edintele Consiliului JudeÈ›ean Tulcea (instituÈ›ie care primea finanÈ›are È™i de la Ministerul Turismului pe diferite proiecte), să ceară reprezentanÈ›ilor unor societăți comerciale care aveau contracte cu cele două instituÈ›ii să achite contravaloarea unor servicii de publicitate furnizate în cadrul campaniei electorale. Plata s-a realizat în baza unor contracte fictive, iar legătura dintre persoanele care obÈ›ineau fondurile infracÈ›ionale È™i prestatorii de servicii a fost realizată de către Udrea Elena Gabriela”, susÈ›ine DNA.

Fii la curent:  Led Zone a lansat o noua gama de tuburi led performante si economice

Conform DNA, Udrea coordona persoanele care au acționat ca intermediari pentru transferurile bancare realizate, astfel încât banii obținuți pe cale nelegală să ajungă la societățile care prestau servicii legate de campanie.

Acorda un vot