Greii PNL care nu prind Parlamentul: surprizele Alinei Gorghiu

media-147319956124772200-1

Liberalii au validat o bună parte dintre listele trimise de organizații în vederea alegerilor parlamentare, dar acestea au fost organizațiile unde nu au existat probleme. Într-o ședință BPN, care va avea loc luni, vor urma organizațiile unde se duce o luptă aprigă pentru locurile eligibile, inclusiv Bucureștiul.

La o primă strigare avem parte de nume importante care rămân în afara Parlamentului. Fostul premier Petre Roman nu va mai prinde un loc eligibil pe listele PNL, iar situația i-a fost adusă la cunoștință acestuia.

Un șoc pe listele PNL vine de la Brașov. Fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, nu mai prinde listele la alegerile parlamentare, o mutare care i-a surprins până și pe greii PNL de la centru. Brașovul face parte dintre organizațiile care se vor valida luni, însă Ialomițianu are șanse reduse să prindă un loc eligibil.

Fii la curent:  Solutia problemelor tale

De asemenea, în București a rămas în afara locurilor eligibile fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu. Surse din PNL ne-au precizat că aceasta nu va mai prinde un loc pe liste la alegerile parlamentare.

Este deja bătut în cuie faptul că fostul ministru al Culturii, senatorul Puiu Hașotti, nu va mai prinde listele PNL. Acesta este unul dintre cei mai experimentați parlamentari ai PNL, dar a fost înștiințat că nu mai prinde listele la alegerile parlamentare. Lista pentru Constanța a fost deja validată și Hașotti nu se regăsește printre cei propuși pe locuri eligibile.

Fii la curent:  Batraneti Fericite - caminul de batrani unde fiecare varstnic se simte ca acasa

Nebunia cea mare va fi la București. Liderul Alina Gorghiu ține ferecată sub cheie lista la București și pregătește două sau trei surprize majore. În cursul acestor zile vor avea loc ultimele negocieri, iar luni Alina Gorghiu va supune votului din BPN lista de la București.

O situație specială în PNL este și candidatura Alinei Gorghiu. Liderul PNL a decis să își anunțe ultima candidatura și au rămas în joc două organizații unde ar putea candida: București sau Timiș. Dacă Alina Gorghiu va decide să candideze în București, asta înseamnă că un alt greu al partidului va fi parașutat în teritoriu. Pe de altă parte, Gorghiu ar putea alege Timiș pentru a-și asuma rolul de pompier de serviciu. În această organizație, primarii fostului PDL sunt în război cu liderul filialei, Nicolae Robu, și doar o candidatură a liderului de la centru ar putea calma spiritele. Gorghiu își va face cunoscute intențiile în ședința BPN de luni, dar se pare că înclină spre o candidatură la Timiș.

Fii la curent:  Intoxicatia alimentara - simptome, diagnostic, tratament
Acorda un vot