Zi DECISIVĂ pentru Gabriel Oprea în dosarul DIPI: Ce vor decide magistrații ÎCCJ

Zi DECISIVĂ pentru Gabriel Oprea în dosarul DIPI: Ce vor decide magistrații ÎCCJ

La aproape un an de la trimiterea în judecată, magistrații Instanței Supreme decid miercuri dacă încep procesul fostului ministru de Interne în dosarul DIPI, în care este acuzat de abuz în serviciu, informează Realitatea Tv.

În luna mai 2016, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă DIPI din MAI. Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu.

În dosar, au mai fost deferiţi justiţiei: Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu şi pentru două infracţiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată, Gabriel-Nicolae Pavel, comisar şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, şi Marian-Dănuţ Iacob, comisar şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei, ambii pentru deturnare de fonduri, în formă continuată.

Fii la curent:  Tăriceanu a ieșit la vânătoare și se uită spre PNL

Potrivit DNA, Oprea, cu ajutorul lui Nicolae şi Pavel, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.

Fii la curent:  Tăriceanu își asumă! Ce nu au luat în calcul PSD și ALDE când au propus cele două ORDONANȚE

„Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative”, susţin procurorii.

Fii la curent:  Președintele Comisiei SIE, mesaj pentru Iohannis Nu ar trebui să mai amâne INTERVIU
Acorda un vot

Related Posts